instrumental definitie

INSTRUMENTÁL, -Ă adj. 1. (Muz.) Făcut, executat cu ajutorul instrumentelor. 2. Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată prin ce mijloc se îndeplinește o acțiune. [Cf. fr. instrumental]. adjectivinstrumental

*instrumentál, -ă adj. Care servește ca instrument: ablativu instrumental (saŭ al instrumentuluĭ). Executat pin [!] instrumente: muzică instrumentală (saŭ de instrumente). S. n., pl. e saŭ și urĭ. În unele limbĭ, ca sanscrita, greceasca veche, slava veche, latina arhaică, un caz care arăta instrumentu (mijlocu întrebuințat). adjectivinstrumental

instrumentál¹ adj. m., pl. instrumentáli, f. instrumentálă, pl. instrumentále adjectivinstrumental

*instrumentál² s. n., pl. instrumentále adjectivinstrumental

instrumental a. 1. care servă de instrument: cauză instrumentală; 2. care se execută cu instrumente: muzica instrumentală. adjectivinstrumental

INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental. adjectivinstrumental

INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor, care folosește instrumente. Muzică instrumentală. 2. (Gram.; în expr.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. adjectivinstrumental