instrument definitie

INSTRUMÉNT s.n. 1. Ustensilă, aparat propriu pentru a face o anumită operație. ♦ Aparat cu care se produc sunete muzicale. 2. (Fig.) Persoană, lucru de care se folosește cineva pentru a îndeplini o acțiune, a atinge un scop. ◊ Instrument de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internațional. 3. Instrument gramatical = cuvânt care arată doar raporturi între cuvinte. [Pl. -te. / < fr. instrument, cf. lat. instrumentum]. substantiv neutruinstrument

*instrumént n., pl. e (lat. instrumentum, d. instrúere, a construi). Mașină, aparat, unealtă, sculă: toporu e un instrument de tăĭat, vioara e un instrument muzical. Fig. Persoană întrebuințată ca un instrument: a fi instrumentu cuĭva. V. organ. substantiv neutruinstrument

instrumént s. n., pl. instruménte substantiv neutruinstrument

instrument n. 1. unealtă, mașină de executat o lucrare oarecare: instrument agricol, instrument de chirurgie; 2. instrument de muzică; 3. fig. persoană, lucru ce servă a obține un rezultat: am fost instrumentul voinței sale. substantiv neutruinstrument

INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Aparat sau usten­silă cu ajutorul căruia se efectuează o operație de observare, măsurare sau control. Dacă m-am așezat cu instrumentele mele pe movila de lîngă grădină, am făcut-o ca să ridic planul locului pe unde are să treacă drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 358. ♦ Ustensilă care se folosește la efectuarea unei operații chirurgicale. ♦ Unealtă. Are drept la o gospodărie mai bine întocmită și la vite și instrumente agricole. SADOVEANU, E. 25. ♦ (De obicei determinat prin « muzical ») Aparat anume construit pentru a pro­duce sunete muzicale. Pianul, vioara, flautul sînt instru­mente muzicale. 2. Fig. Acțiune, forță sau fapt care servește la atin­gerea unui scop. V. mijloc, procedeu. Grija pentru întărirea economică a țării noastre și ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc trebuie unită cu grija pentru întărirea statului de democrație populară, instru­mentul principal de construire a socialismului. GHEORGHIU-DEJ, Art. CUV. 407. Galeriile Tretiacov au devenit un pu­ternic instrument pentru culturalizarea maselor. STANCU, U.R.S.S. 55. 3. (În expr.) Instrument gramatical = parte de vorbire care nu exprimă noțiuni, ci raporturi între cuvinte. Prepozițiile, conjuncțiile, articolul, verbele copulative sînt instrumente gramaticale. ▭ Instrumentele gramaticale, în măsura în care au un sens de sine stătător și apar întrebuin­țate autonom (adică nu se contopesc cu un cuvînt vecin, așa cum e cazul de exemplu cu articolul nostru postpus), trebuie să figureze în fondul principal lexical, dar la egalitate cu celelalte cuvinte. GRAUR, F. L. 61. Instrument de ratifi­care = document prin care se ratifică o convenție inter­națională. substantiv neutruinstrument

INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă sau aparat adecvat executării unei anumite operații. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. ◊ (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum. substantiv neutruinstrument