institui definitie

INSTITUÍ vb. IV. tr. A înființa, a stabili, a întemeia. [P.i. instítui, 3,6 -ie. / < fr. instituer, cf. lat. instituere]. verb tranzitiv institui

*instítuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. institúere, d. statúere, a hotărî. – Se conj. ca constituĭ). Stabilesc, creez, înființez: a institui o școală. Stabilesc în funcțiune, așez, pun. Instituĭ un moștenitor, îl numesc pin [!] testament. verb tranzitiv instituĭ

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie verb tranzitiv institui

instituì 1. a face ceva nou, a stabili: a institui o serbare; 2. a stabili în funcțiune; 3. a numi moștenitor prin testament. verb tranzitiv instituì

INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere. verb tranzitiv institui

INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a forma, a întemeia. Ministerul a instituit o comisie. ▭ Nicolae Bălcescu... ceru să instituie în cazarmă o școală pentru soldați, unde însuși fu învățător. ODOBESCU, S. III 491. ◊ Refl. pas. S-a instituit un premiu de 300 de galbeni pentru cel care va prinde pe Horia. IST. R.P.R. 277. Crearea unei administrațiuni centrale a bu­nurilor mănăstirești, care s-a instituit. ODOBESCU, S. II 38. verb tranzitiv institui