instanță definitie

INSTÁNȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta]. substantiv feminin instanță

*instánță f., pl. e (lat. in-stantia. V. stanță). Seria actelor de procedură pin [!] care te adresezĭ tribunaluluĭ ca să te apere: a introduce o instanță. Jurisdicțiune. Tribunalu de prima instanță, care judecă în materiile care-s maĭ pe sus de competența judecătoriiĭ de pace. A judeca în ultimă instanță, a judeca fără să daĭ drept să se adreseze altuĭ tribunal maĭ înalt. substantiv feminin instanță

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe substantiv feminin instanță

instanță f. procedură, urmărire înaintea justiției: tribunalul de prima instanță, care judecă toate afacerile civile ce sunt mai presus de competența judecătorului de pace. substantiv feminin instanță

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia. substantiv feminin instanță

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. Organ de stat însărcinat cu înfăptuirea justiției. Instanță de recurs.Expr. În ultimă instanță = pînă la urmă, în cele din urmă. substantiv feminin instanță

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului instanță

instanță   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular instanță instanța
plural instanțe instanțele
genitiv-dativ singular instanțe instanței
plural instanțe instanțelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z