*inspír, a -á v. tr. (lat. in-spiro, -áre. V. a-spir, suspin). Suflu ca să intre în pept [!]: a inspira aer în peptu unuĭ om scăpat de la înec. Fig. Însuflu. Fac să se nască un sentiment, o cugetare, un plan: a inspira copiilor ĭubirea de muncă, de adevăr, de patrie. Entusiazmez [!]: călătoriile mă inspiră. V. refl. Îmĭ ĭaŭ ideĭ: poetu se inspiră din singurătate. verb tranzitivinspir
INSPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni. 2. tr. (Fig.) A face să se nască, să pătrundă în mintea, în sufletul cuiva (un sentiment, o idee etc.); a sugera. 3. refl. A lua anumite idei, informații etc. dintr-un anumit loc. [P.i. inspír. / < fr. inspirer, it., lat. inspirare]. verb tranzitivinspira
inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră verb tranzitivinspira
inspirà v. 1. a face să intre aerul în plămâni; 2. fig. a face să nască o cugetare, un sentiment: inspirați copiilor iubirea muncii; 3. a da entuziasm: vederea oceanului mă inspiră; 4. a primi inspirațiuni. verb tranzitivinspirà
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare. verb tranzitivinspira
INSPIRÁ2, inspír, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A trage, a inhala aer în plămîni. Cantitatea totală de aer pe care omul o poate inspira în timpul celei mai profunde inspirații constituie capacitatea vitală a plămînilor. ANATOMIA 85. verb tranzitivinspira
INSPIRÁ1, inspír, vb. I. 1. Tranz. A provoca o inspirație1, a face să se nască în conștiința cuiva un gînd, un sentiment, o hotărîre, un impuls, un anumit fel de a acționa, de a gîndi; a insufla (2). Dacă n-ar fi la mijloc seriozitatea și solemnitatea sentimentului ce mi-ați inspirat, ar trebui să rîd. GALACTION, O. I 335. O, vino iar ! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Tînăr, vesel și, încă de atunci, cunoscut prin farmecul... muzei ce-l inspiră. ODOBESCU, S. III 21. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. « din », « de la ») A-și găsi un izvor de inspirație în...; a lua pildă, învățătură; a se orienta, a se conduce după... Ceaikovski... s-a inspirat din muzica populară rusă. STANCU, U.R.S.S. 86. Conu Leonida cunoaște istoria contemporană a Europei, din care se inspiră în concepțiile sale politice generale și în cele cu privire la patria sa. IBRĂILEANU, S. 70. verb tranzitivinspira
inspira verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)inspira | inspirare | inspirat | inspirând | singular | plural | ||
inspirând | inspirați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | inspir | (să)inspir | inspiram | inspirai | inspirasem | |
a II-a (tu) | inspiri | (să)inspiri | inspirai | inspirași | inspiraseși | ||
a III-a (el, ea) | inspiră | (să)inspirai | inspira | inspiră | inspirase | ||
plural | I (noi) | inspirăm | (să)inspirăm | inspiram | inspirarăm | inspiraserăm | |
a II-a (voi) | inspirați | (să)inspirați | inspirați | inspirarăți | inspiraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | inspiră | (să)inspire | inspirau | inspirară | inspiraseră |