insinua definitie

INSINUÁ vb. I. 1. tr. A strecura, a sugera cu dibăcie o aluzie, o idee etc. 2. tr., refl.. A (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. [Pron. -nu-a. / < fr. insinuer, it., lat. insinuare]. verb tranzitivinsinua

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând) verb tranzitivinsinua

insinuá v. 1. a introduce pe nesimțite și cu dibăcie; 2. a băga cu îndemânare în mintea cuiva, a face să se înțeleagă pe departe: a insinua o doctrină, o părere; 3. a se introduce treptat, a pătrunde cu încetul: a se insinua în bunele sale grații. verb tranzitivinsinua

INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare. verb tranzitivinsinua

INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura o aluzie răutăcioasă, a da să înțeleagă. V. sugera. Vrei să insinuezi că eu aș fi pricina stării dumnitale de tulburare ? SADOVEANU, N. F. 43. Ce a insinuat prostă­nacul de Tudose, cînd a auzit că domnișoara Sevastița se mărită cu un tînăr de viitor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. n 42. 2. Refl. A se strecura pe nesimțite, cu dibăcie; a pătrunde. (Atestat în forma insinui) Simți atunce tristeța insinuindu-se în pieptu-ți. NEGRUZZI, S. I 243. ♦ Tranz. (Învechit) A strecura în spiritul sau în mintea cuiva o idee, o credință etc.; a transmite. (Atestat în forma însinui) Nu pot avea pretențioasa speranță de a vă însinui... aceleași credințe ce eu am cîștigat prin lungi studii și investigațiuni. ODOBESCU, S. II 240. – Pronunțat: -nu-a. - Variante: (învechit) insinuí, însinuí vb. IV. verb tranzitivinsinua

*insinuéz v. tr. (lat. insinuo, -áre, d. in-, în, și sinus, sîn). Vîr încet: a insinua vată într´o rană. Fig. Introduc cu îndemănare [!] în minte: a insinua o calomnie. V. refl. Mă introduc cu îndemănare: a te insinua la curte, în grațiile cuĭva. verb tranzitivinsinuez