inflexiune definitie

INFLEXIÚNE s.f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare. 2. Îndoire, curbare. ◊ Inflexiune osoasă = încurbare osoasă. ♦ (Mat.) Schimbare de sens a concavității unei curbe plane. [Pron. -xi-u-, var. inflexie s.f. / < fr. inflexion]. substantiv feminininflexiune

*inflexiúne f. (lat. in-flexio, -ónis, d. in-fléctere, -flexum, a încovoĭa. V. re-flexiune). Încovoĭere. Inflexiune a vociĭ, schimbare de ton. Gram. Modificarea uneĭ vocale supt [!] influența alteĭ vocale din silaba următoare. Flexiune. Geom. Punctu unde o curbă își schimbă direcțiunea. Fiz. Deviațiunea uneĭ liniĭ: inflexiunea razelor luminoase. – Și -éxie. substantiv feminininflexiune

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni substantiv feminininflexiune

inflexiune f. 1. schimbarea tonului sau a accentului în voce; 2. Gram. modificări ce sufăr vorbele când se declină și se conjugă; 3. Fiz. abatere: inflexiunea razelor luminoase. substantiv feminininflexiune

INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis. substantiv feminininflexiune

INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. Schimbare a sunetului din punctul de vedere al înălțimii; schimbare de accent în vorbă sau în cînt; ușurință de a mlădia vocea. V. modulare. Tabloul I, cînd poporul e biciuit în curtea mănăstirii, a fost interpretat just, cu inflexiuni vocale de adîncă disperare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 10/4. Mă înfurie cîteodată numai inflexiunile vocii tale. CAMIL PETRESCU, T. II 160. – Pronunțat: -xi-u-. substantiv feminininflexiune