infinitiv definitie

INFINITÍV s.n. (adesea adj.) Modul nepersonal care denumește acțiunea exprimată de verb. [Cf. lat. infinitivus, fr. infinitif]. substantiv neutru infinitiv

*infinitív, -ă adj. (lat. infinitivus). Gram. Care e de natura finitivuluĭ [!]: propozițiune infinitivă. S. n., pl. e. Un mod verbal care arată acțiunea saŭ starea fără să determine număru saŭ persoana, ca: a umbla, a dormi. – Ca adj., și infinitivál, de infinitiv. substantiv neutru infinitiv

infinitív s. n., pl. infinitíve substantiv neutru infinitiv

infinitiv n. mod verbal ce exprimă starea sau acțiunea fără a determina numărul sau persoana. substantiv neutru infinitiv

INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus. substantiv neutru infinitiv

INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.) Modul care denu­mește acțiunea exprimată de verb. Infinitivul este un mod nepredicativ. ◊ (Adjectival) Modul infinitiv este un mod nepersonal. substantiv neutru infinitiv