reduceri si promotii 2018
Definitie infinit - ce inseamna infinit - Dex Online
Alege sensul dorit: infinit - adjectiv infinit - substantiv neutru infinit - temporar

infinit definitie

INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini]. adjectiv infinit

*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n´are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n´are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m´am bucurat infinit (saŭ infinit de mult). adjectiv infinit

infinít1 adj. m., pl. infiníți; f. infinítă, pl. infiníte adjectiv infinit

infinít2 (mărime matematică) s. m., pl. infiníți; simb.adjectiv infinit

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi adjectiv infinit

infinit a. 1. care n’are sfârșit sau margini: D-zeu e infinit; 2. ale cărui margini nu se cunosc: spațiu infinit; 3. care e foarte mare: bunătate infinită. ║ n. ceea ce e fără de margini: admitem infinitul fără a-l putea înțelege. ║ adv. 1. fără limite și fără măsură; 2. extrem: infinit de mic. adjectiv infinit

INFINÍT2, -Ă, infiniți, -te, adj. Care n-are capăt, margini, limite; nesfîrșit, nemăsurat, nelimitat, nețărmurit. Natura este infinită și ea are o existență infinită. LENIN, O. XIV 256. De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălu­cirea soarelui. GALACTION, O. I 346. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjective la gradul comparativ, formează un com­parativ intensiv) Infinit mai valoros decît...Sfaturile populare sînt cele mai democratice organe ale puterii de stat cunoscute istoriei țării noastre, infinit superioare prin profundul lor democratism organelor puterii de stat din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2784. adjectiv infinit

INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini]. substantiv neutru infinit

*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n´are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n´are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m´am bucurat infinit (saŭ infinit de mult). substantiv neutru infinit

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fară încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini. substantiv neutru infinit

INFINÍT1, (1) infinituri, s. n., (2) infiniți, s. m. 1. Ceea ce este nesfîrșit în spațiu sau nesfîrșit în timp; ceea ce pare astfel. Lung privește peste apa-n care cad din infinit Norii ce-au venit deodată călători ca niște fumuri. D. BOTEZ, P. O. 49. [Focul] dezvăluind infinituri în adîncu-i, fulgeră pe culmi și luminează cres­tele. ANGHEL, PR. 124. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase, izvorînd din infinit, Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adv. La infinit = fără încetare, în chip nelimitat, la nesfîrșit. Exemplele acestea s-ar putea înmulți la infinit.Mișcările se repetară la infinit. SAHIA, N. 103. 2. (Mat.) Mărime mai mare decît orice mărime dată. ◊ Infinit mic = mărime variabilă a cărei valoare abso­lută poate deveni mai mică decît valoarea oricărei mărimi pozitive date. Infinit mare = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mare decît valoarea oricărei mărimi pozitive date. substantiv neutru infinit

INFINÍT1, (1) infinituri, s. n., (2) infiniți, s. m. 1. Ceea ce este nesfîrșit în spațiu sau nesfîrșit în timp; ceea ce pare astfel. Lung privește peste apa-n care cad din infinit Norii ce-au venit deodată călători ca niște fumuri. D. BOTEZ, P. O. 49. [Focul] dezvăluind infinituri în adîncu-i, fulgeră pe culmi și luminează cres­tele. ANGHEL, PR. 124. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase, izvorînd din infinit, Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adv. La infinit = fără încetare, în chip nelimitat, la nesfîrșit. Exemplele acestea s-ar putea înmulți la infinit.Mișcările se repetară la infinit. SAHIA, N. 103. 2. (Mat.) Mărime mai mare decît orice mărime dată. ◊ Infinit mic = mărime variabilă a cărei valoare abso­lută poate deveni mai mică decît valoarea oricărei mărimi pozitive date. Infinit mare = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mare decît valoarea oricărei mărimi pozitive date. temporar infinit

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului infinit

infinit   adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular infinit infinitul
plural infinituri infiniturile
genitiv-dativ singular infinit infinitului
plural infinituri infiniturilor
infinit   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular infinit infinitul infini infinita
plural infiniți infiniții infinite infinitele
genitiv-dativ singular infinit infinitului infinite infinitei
plural infiniți infiniților infinite infinitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z