infamie definitie

INFAMÍE s.f. Caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ◊ Stâlpul infamiei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime. ◊ A țintui la stâlpul infamiei = a supune oprobriului public, a înfiera. [Gen. -iei. / < fr. infamie, it., lat. infamia]. substantiv feminininfamie

*infamíe f. (fr. infamie, lat. infámia. V. faimă). Mare rușine aplicată onoriĭ [!] cuĭva de lege saŭ de opiniunea publică: censoriĭ romanĭ îĭ notaŭ cu infamia pe cetățeniĭ cu obiceĭurĭ rele. Act infam, faptă nedemnă: demagogia e o infamie. Pl. Vorbe injurioase. A comite micĭ infamiĭ (fam.), a te apuca de intrigĭ, de pozne ș. a. substantiv feminininfamie

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile substantiv feminininfamie

infamie f. 1. înfierare publică; 2. fapta nedemnă; pl. vorbe injurioase: a spune cuiva infamii. substantiv feminininfamie

INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia. substantiv feminininfamie

INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie. Înfie­ram infamiile guvernului. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. I se atribuie gratuit infamii și fapte nedemne. GHICA, S. 143. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stîlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public, a condamna, a înfiera. substantiv feminininfamie

pus la stâlpul infamiei expr. supus oprobriului public; acuzat. substantiv femininpuslastâlpulinfamiei