inel definitie

INÉL, inéle, s. n. ~ 6. (Mat.) Mulțime de elemente închisă față de două operații binare, dintre care prima formează cu mulțimea dată un grup (3) comutativ, iar cea de-a doua este asociativă față de elementele mulțimii și distributivă în raport cu prima operație. [MW] substantiv neutru inel

inél (inéle), s. n.1. Cerc mic de metal care se poartă ca podoabă pe deget. – 2. Cerc mic. – 3. Zuluf, cîrlionț. – Mr. nel, ninel, megl. ninel, istr. arel. Lat. anĕllus (Pușcariu 833; Candrea-Dens., 858; REW 452; DAR), cf. it. anello, prov., cat. anel, fr. anneau, sp. anillo, port. elo. Rezultatul lui e, care ar fi trebuit să se diftongheze și să treacă la ie, a fost explicat prin influența lui n anterior (Rosetti, Mélanges de linguistique, Bucarest 1947, p. 171), și, cu mai mari șanse de probabilitate, prin analogia cu formele atone (Lombard, Studia neophil., II, 59). – Der. ineluș, s. n. (inel; joc de copii); inelar, s. n. (degetul pe care se pune inelul), cu suf. agente -ar (după REW 451, din lat. anĕllārius). substantiv neutru inel

inél, inele s. n. anus. substantiv neutru inel

inél n., pl. e (lat. anĕllus, inel, dim. d. ânus, inel, cerc; it. anello, pv. cat. anel, fr. anneau, sp. anillo, pg. elo). Mic cerc de metal prețios care se poartă în deget ca ornament. Verigă, alca. Fig. Tras pin [!] (saŭ pintr´un [!]) inel, zvelt, supțire [!]. substantiv neutru inel

inél s. n., pl. inéle substantiv neutru inel

inel n. 1. cerc de fier pentru legat: inel de lanț; 2. inel de metal ce se poartă în deget; tras printr’un inel, delicat, foarte subțire de talie. [Vechiu-rom. înel = lat. ANELLUS]. substantiv neutru inel

INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus. substantiv neutru inel

a-i pune (cuiva) inelul pe deget expr. (d. homosexualii pasivi) a-și oferi serviciile unui partener de sex activ. substantiv neutru aipune

a da gaură la inel expr. (d. homosexuali) a dezvirgina substantiv neutru adagaurălainel

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului inel

inel   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular inel inelul
plural inele inelele
genitiv-dativ singular inel inelului
plural inele inelelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z