INDUCTÍV, -Ă adj. Făcut prin inducție (1), bazat pe inducție. [< fr. inductif, cf. lat. inductivus]. adjectivinductiv
*inductív, -ă adj. (lat. in-ductivus). Care procedează pin [!] inducțiune: metodă inductivă. Adv. În mod inductiv, pin inducțiune. adjectivinductiv
inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve adjectivinductiv
inductiv a. care procede prin inducțiune: metodă inductivă. adjectivinductiv
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif. adjectivinductiv
inductiv adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | inductiv | inductivul | inductivă | inductiva |
plural | inductivi | inductivii | inductive | inductivele | |
genitiv-dativ | singular | inductiv | inductivului | inductive | inductivei |
plural | inductivi | inductivilor | inductive | inductivelor |