reduceri si promotii 2018
Definitie inducție - ce inseamna inducție - Dex Online

inducție definitie

INDÚCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia]. substantiv feminin inducție

indúcție (-ți-e) s. f., art. indúcția (-ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (-ți-i-) substantiv feminin inducție

INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio. substantiv feminin inducție

*inducțiúne f. (lat. in-dúctio, -ónis). Acțiunea de a alipi o propozițiune la alta considerînd-o pe a doŭa ca o consecŭență a primeĭ, acțiunea de a raționa de la efect la cauză, de la particular la general: inducțiunea joacă mare rol în științele experimentale. Consecŭență (concluziune) scoasă așa: superstițiunile populare-s rezultatu inducțiuniĭ. Fiz. O acțiune particulară a curenților electricĭ. V. deducțiune. substantiv feminin inducțiune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului inducție

inducție   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular inducție inducția
plural inducții inducțiile
genitiv-dativ singular inducții inducției
plural inducții inducțiilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z