indirect definitie

INDIRÉCT, -Ă adj. (adesea adv.) Care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊ Complement direct = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect acțiunea verbului; propoziție completivă (și s.f.) = propoziție cu funcție de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirectă = tragere făcută pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus]. adjectiv indirect

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte adjectiv indirect

indirect a. 1. nu direct: cale indirectă; 2. Gram. complement indirect, care nu depinde direct de un verb; discurs indirect, care rapoartă la a treia persoană spusele cuiva. V. contribuțiune. adjectiv indirect

*indiréct, -ă adj. (lat. in-directus). Care nu e direct: drum indirect, (fig.) atac indirect, laudă indirectă. Contribuțiune indirectă, bir plătit de individ cînd e obligat să întrebuințeze timbru fiscal, cînd trebuĭe să cumpere articule [!] de supt [!] monopolu statuluĭ ș. a. Gram. Complement indirect, cuvînt (nume, pronume, verb la infinitiv) asupra căruĭa acțiunea verbuluĭ cade indirect: exilatu cugetă la patria luĭ, spune-mĭ întîmplarea, lucrez pentru a trăi saŭ pentru traĭ; propozițiune completivă indirectă, aceĭa [!] care, în frază, împlinește rolu de complement indirect: fiecare zi ne înștiințează că moartea se apropie; vorbire indirectă, aceĭa în care raportezĭ vorbele altuĭa alipindu-le, supt formă de propozițiune subordinată [!] unuĭ verb principal care înseamnă a zice, a vedea că ș. a.: ĭ-am spus că n´a fost nimica. Adv. În mod indirect: l-am lovit indirect și pe el. adjectiv indirect

INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus. adjectiv indirect

INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. Care se produce prin. mijlocirea cuiva sau a ceva, care apare sau se obține prin intermediul cuiva sau a ceva. V. mijlocit. In­formație indirectă. ◊ (Adverbial) Astfel, l-ai ajutat indirect să-și facă o carieră. C. PETRESCU, C. V. 106. 2. (În expr.) a) (Gram.) Complement indirect = parte de propoziție care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrînge în mod indirect (1), de obicei ca un folos sau o pagubă, acțiunea verbului. Propoziție completivă indi­rectă = propoziție care îndeplinește, în frază, funcțiunea de complement indirect. Vorbire indirectă = vorbire în care se reproduce comunicarea cuiva, făcînd-o să fie, din punct de vedere gramatical, o subordonată (com­pletivă) a unui verb de declarație. b) (Fin.) Impozit indi­rect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. Partea covîrșitoare a veniturilor statului capi­talist provine din impozitele indirecte, care joacă un rol deosebit în jefuirea oamenilor muncii de către monopoliști. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 80. c) (Mil.) Tragere indi­rectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, diri­jată cu ajutorul unor calcule matematice. adjectiv indirect