indiciu definitie

INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium]. substantiv neutruindiciu

*indíciŭ n. (lat. indicium). Semn aparent și probabil despre existența unuĭ lucru: indiciile uneĭ crime. substantiv neutruindiciŭ

indíciu [ciu pron. cyu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-) substantiv neutruindiciu

indiciu n. semn aparent și probabil că ceva există: indiciile unei crime. substantiv neutruindiciu

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice). substantiv neutruindiciu

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect sau un fenomen. Producția de cereale-marfă este indiciul tăriei gospodăriei colective și al calității muncii sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. Despre vreo manifestațiune patologică hotărîtă nu avem însă, după cum vom vedea nici un indiciu serios. CĂLINESCU, E. 31. substantiv neutruindiciu