indiciu definitie

INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium]. substantiv neutru indiciu

*indíciŭ n. (lat. indicium). Semn aparent și probabil despre existența unuĭ lucru: indiciile uneĭ crime. substantiv neutru indiciŭ

indíciu [ciu pron. cyu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-) substantiv neutru indiciu

indiciu n. semn aparent și probabil că ceva există: indiciile unei crime. substantiv neutru indiciu

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice). substantiv neutru indiciu

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect sau un fenomen. Producția de cereale-marfă este indiciul tăriei gospodăriei colective și al calității muncii sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. Despre vreo manifestațiune patologică hotărîtă nu avem însă, după cum vom vedea nici un indiciu serios. CĂLINESCU, E. 31. substantiv neutru indiciu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului indiciu

indiciu   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular indiciu indiciul
plural indicii indiciile
genitiv-dativ singular indiciu indiciului
plural indicii indiciilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z