INDECÉNT, -Ă adj. Lipsit de decență; necuviincios, nerușinat. [Cf. fr. indécent, it. indecente, lat. indecens]. adjectivindecent
*indecént, -ă adj. (lat. indecens, -éntis). Care nu e decent, necuviincĭos. Adv. În mod indecent. adjectivindecent
indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte adjectivindecent
indecent a. necuviincios. adjectivindecent
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios. adjectivindecent
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis. adjectivindecent
INDECÉNȚĂ s.f. Lipsă de decență; purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. [Cf. fr. indécence, it. indecenza, lat. indecentia]. substantiv femininindecență
*indecénță f., pl. e (lat. in-decentia). Necuviință. Vorbă indecentă. substantiv femininindecență
indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; (fapte) pl. indecénțe substantiv femininindecență
indecență f. necuviință. substantiv femininindecență
INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia. substantiv femininindecență
INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, necuviință, nerușinare; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă. substantiv femininindecență
indecență | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | indecență | indecența |
plural | indecențe | indecențele | |
genitiv-dativ | singular | indecențe | indecenței |
plural | indecențe | indecențelor |