INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare]. verb tranzitiv incrimina
incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză verb tranzitiv incrimina
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener.: a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I.] – Din fr. incriminer. verb tranzitiv incrimina
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva, a învinovăți. – Prez. ind. și: (învechit) incrímin. verb tranzitiv incrimina
ÎNCRIMINÁ vb. I. v. incrimina. verb tranzitiv încrimina
*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină. verb tranzitiv incriminez
*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină. verb tranzitiv incriminez
incrimina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a) incrimina | incriminare | incriminat | incriminând | singular | plural | ||
incriminând | incriminați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | incriminez | (să) incriminez | incriminam | incriminai | incriminasem | |
a II-a (tu) | incriminezi | (să) incriminezi | incriminai | incriminași | incriminaseși | ||
a III-a (el, ea) | incriminează | (să) incriminai | incrimina | incrimină | incriminase | ||
plural | I (noi) | incriminăm | (să) incriminăm | incriminam | incriminarăm | incriminaserăm | |
a II-a (voi) | incriminați | (să) incriminați | incriminați | incriminarăți | incriminaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | incriminează | (să) incrimineze | incriminau | incriminară | incriminaseră |