INCOERÉNT, -Ă adj. Lipsit de legătură logică (în gândire, în acțiune); fără șir. [Pron. -co-e-, var. incoherent, -ă adj. / cf. fr. incohérent]. adjectivincoerent
*incoerént, -ă adj. (d. coerent; fr. incohérent). Lipsit de coerență, de legătură. Fig. Cuvinte incoerente. Adv. În mod incoerent: a vorbi incoerent. adjectivincoerent
incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte adjectivincoerent
incoerent a. 1. lipsit de coerență; 2. fig. lipsit de legătură sau șir: idei incoerente. adjectivincoerent
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent. adjectivincoerent
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni; și în forma incoherent) Lipsit de logică în gîndire, în diferite manifestări. E un bun vorbitor pentru mulțime, dar cam incoherent, se lasă dus de vorbe la întîmplare. CAMIL PETRESCU, O. I 274. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, idei, discursuri etc.) Lipsit de legătură logică. E caracteristic pentru Farfuridi incoherentul discurs de la întrunirea publică. GHEREA, ST. CR. I 350. – Variantă: incoherént, -ă adj. adjectivincoerent
incoerent adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | incoerent | incoerentul | incoerentă | incoerenta |
plural | incoerenți | incoerenții | incoerente | incoerentele | |
genitiv-dativ | singular | incoerent | incoerentului | incoerente | incoerentei |
plural | incoerenți | incoerenților | incoerente | incoerentelor |