incendiu definitie

INCÉNDIU s.n. Foc mare; pârjol. [Pron. -diu. / < lat. incendium, cf. it. incendio, fr. incendie]. substantiv neutruincendiu

*incéndiŭ n. (lat. in-cendium, d. in-céndere, a aprinde. V. încing, incandescent). Aprinderea unuĭ edificiŭ, uneĭ pădurĭ, uneĭ recolte ș. a. Fig. Sedițiune, răscoală. substantiv neutruincendiŭ

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-) substantiv neutruincendiu

incendiu n. 1. foc mare; 2. turburări revoluționare. substantiv neutruincendiu

INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie. substantiv neutruincendiu

INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare, producător de pagube, care cuprinde și mistuie clădiri, păduri etc. V. pîrjol. Pericol de incendiu. Pompă de incendiu. ▭ Incendiul crescuse și se înălța spre cer ca un stîlp de flacără. DUMITRIU, N. 49. Într-o noapte izbucni un incendiu la casa lui Stamati. BART, E. 268. Așa lasă toate incendiile mari, după ce se sting, o provizie de căldură ascunsă, de care multă vreme mai fumegă zidu­rile arse. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. substantiv neutruincendiu