incendiu definitie

INCÉNDIU s.n. Foc mare; pârjol. [Pron. -diu. / < lat. incendium, cf. it. incendio, fr. incendie]. substantiv neutru incendiu

*incéndiŭ n. (lat. in-cendium, d. in-céndere, a aprinde. V. încing, incandescent). Aprinderea unuĭ edificiŭ, uneĭ pădurĭ, uneĭ recolte ș. a. Fig. Sedițiune, răscoală. substantiv neutru incendiŭ

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-) substantiv neutru incendiu

incendiu n. 1. foc mare; 2. turburări revoluționare. substantiv neutru incendiu

INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie. substantiv neutru incendiu

INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare, producător de pagube, care cuprinde și mistuie clădiri, păduri etc. V. pîrjol. Pericol de incendiu. Pompă de incendiu.Incendiul crescuse și se înălța spre cer ca un stîlp de flacără. DUMITRIU, N. 49. Într-o noapte izbucni un incendiu la casa lui Stamati. BART, E. 268. Așa lasă toate incendiile mari, după ce se sting, o provizie de căldură ascunsă, de care multă vreme mai fumegă zidu­rile arse. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. substantiv neutru incendiu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului incendiu

incendiu   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular incendiu incendiul
plural incendii incendiile
genitiv-dativ singular incendiu incendiului
plural incendii incendiilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z