incapabil definitie

INCAPÁBIL, -Ă adj. (adesea s.) Care nu este în stare de a face ceva; (p. ext.) nepregătit, nepriceput. ♦ (Jur.) Care nu are capacitatea legală de a-și exercita anumite drepturi. [Cf. fr. incapable]. adjectivincapabil

*incapábil, -ă adj. (d. capabil; fr. -able. Lat. in-capabilis înseamnă „care nu poate fi prins orĭ cuprins”, ĭar incapabil se zice in-capax). Care nu e capabil, prost: guvern, om incapabil de domnie, de a domni. Care nu e în stare să facă ceva răŭ: înțeleptu e incapabil de invidie, să invidieze. Jur. Lipsit de oare-care drepturĭ, ca minoriĭ, nebuniĭ, femeile ș. a. adjectivincapabil

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile adjectivincapabil

incapabil a. 1. care nu e capabil: principe incapabil de a guverna; 2. care n’are capacitatea legală; 3. în sens bun: incapabil de lașitate. adjectivincapabil

INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable. adjectivincapabil

INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. Care nu poate, care nu este în stare să facă ceva; p. ext. lipsit de aptitu­dinea de a face ceva; nevrednic. Filofteia a rămas în casa lui Tudor Fierăscu... incapabilă să învețe limba celor dimprejuru-i. GALACTION, O. I 112. [Conu Leonida] e atît de « cult », atît de plin de idei, încît îl simțim incapabil de a cunoaște, de a gîndi vreo realitate cît de simplă. IBRĂILEANU, S. 69. Cu durerea asta sînt incapabil să scriu un rînd măcar. CARAGIALE, O. II 339. ◊ (Substantivat) X e un incapabil. ♦ (Jur.) Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi, de a ocupa o anumită funcție. adjectivincapabil