impozit definitie

IMPÓZIT s.n. Plată obligatorie către stat pe care trebuie s-o efectueze cetățenii, organizațiile economice etc. potrivit anumitor norme de impunere, aceste norme, ca și natura și destinația impozitelor, depinzând de orânduirea socială. [Pl. -te, -turi. / < lat. impositus, cf. it. imposta, fr. impôt]. substantiv neutruimpozit

*impózit n., pl. e (lat. impósitum, lucru impus, d. impónere, a impune). Bir, dare, contribuțiune, cotizațiune pe care o plătește fie-care cetățean p. necesitățile statuluĭ orĭ comuneĭ. Fig. O obligațiune oare-care impusă cetățenilor: impozitu sîngeluĭ (serviciu militar). substantiv neutruimpozit

impózit s. n., pl. impózite substantiv neutruimpozit

impozit n. 1. dare impusă pentru trebuințele Statului; 2. totalitatea dărilor astfel stabilite: impozitul e votat de Corpurile legiuitoare; impozitul sângelui, obligațiunea serviciului militar. substantiv neutruimpozit

IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori, ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt). substantiv neutruimpozit

IMPÓZIT, impozite, s. n. Plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetățenii, organizațiile economice, instituțiile etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului, în proporție anumită și la date fixe. ◊ Impozit direct v. direct. Impozit indirect v. indirect. Impozit în natură v. natură. substantiv neutruimpozit