impertinent definitie

IMPERTINÉNT, -Ă adj., s.m. și f. Obraznic, necuviincios, insolent. [< fr. impertinent, it. impertinente, cf. lat. impertinens]. adjectivimpertinent

*impertinént, -ă adj. (fr. impertinent, lat. impértinens, -éntis, care n´are drept, d. in-, ne, și pértinens, relativ la, compus din per, pin [!], și tenére, a ținea [!]. V. țin). Obraznic, insolent: om, ton impertinent. Adv. În mod impertinent. adjectivimpertinent

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte adjectivimpertinent

impertinent a. 1. care vorbește sau lucrează în contra buneicuviințe sau a bunului simț; 2. ofensător, grosolan: vorbe impertinente. adjectivimpertinent

IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis. adjectivimpertinent

IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj. Lipsit de bună-cuviință sau de respect; obraznic, insolent. Dan își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. După afirmările acelui domn, eram, ca literat, o secătură, o nulitate impertinentă. CARAGIALE, O. VII 229. ◊ (Substantivat) Radu-i un impertinent ambițios. ALECSANDRI, T. 1412. Un impertinent, care caută toate chipurile să mă ieie în rîs. NEGRUZZI, S. III 60. adjectivimpertinent