imperial definitie

IMPERIÁL, -Ă adj. Referitor la împărat, la imperiu; împărătesc. [Pron. -ri-al. / < lat. imperialis, cf. fr. impérial]. adjectivimperial

*imperiál, -ă (lat. imperialis). De împărat saŭ de imperiŭ, împărătesc: coronă [!], demnitate imperială. S. m. pl. Soldațiĭ împăratuluĭ Germaniiĭ din seculu [!] XV pînă la 1806. S. f. Partea de deasupra la un tranvaĭ [!] saŭ la un omnibus. Un pol imperial saŭ ca s. m. un imperial, V. pol 1. Adv. Împărătește, ca împărațiĭ. Fig. Fam. Foarte bine: a mînca, a cînta imperial. adjectivimperial

imperiál (-ri-al) adj. m., pl. imperiáli; f. imperiálă, pl. imperiále adjectivimperial

imperial a. împărătesc. ║ m. pl. od. trupele împăratului Germaniei ║ n. monedă rusească de aur în valoare de 10 ruble (cf. împărătesc). adjectivimperial

IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis. adjectivimperial

IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj. Care se referă la împărat sau la imperiu, care aparține împăratului sau imperiului; împărătesc. Urcăm scările largi, de marmură, ale fostei reședințe imperiale. STANCU, U.R.S.S. 119. ♦ Fig. Minunat, foarte frumos. Aici, vreme imperială. Primăvara și-a făcut cu multă solemnitate intrarea trium­fală. CARAGIALE, O. VII 69. – Pronunțat: -ri-al. adjectivimperial

IMPERIÁLĂ s.f. (Rar) Etaj al unor vehicule folosite pentru transportul în comun al călătorilor. [Pron. -ri-a-. / < fr. impériale]. adjectivimperială