reduceri si promotii 2018
Definitie imperativ - ce inseamna imperativ - Dex Online

imperativ definitie

IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif]. adjectiv imperativ

IMPERATÍV2, -Ă, imperativi, -e, adj. Care ordonă, care poruncește; poruncitor. Ton imperativ. ◊ (Gram.) Modul imperativ (și substantivat, n.) = modul verbal prin care se exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugă­minte etc. (în vederea îndeplinirii sau împiedicării unei acțiuni). adjectiv imperativ

IMPERATÍV1, imperative, s. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. adjectiv imperativ

imperatív1 adj. m., pl. imperatívi; f. imperatívă, pl. imperatíve adjectiv imperativ

imperatív2 s. n., pl. imperatíve adjectiv imperativ

imperativ a. care ordonă absolut: ton imperativ. ║ m. Gram. mod verbal care exprimă o poruncă sau o rugăciune. adjectiv imperativ

*imperatív, -ă adj. (lat. imperativus, d. imperare, a porunci). Care are caracteru ordinuluĭ, porunciĭ: ton imperativ. Mandat imperativ, obligațiunea care ar fi impusă de electorĭ reprezentantuluĭ pe care-l numesc și pin [!] care-ĭ hotărăsc din ainte [!] ce să voteze și cum să se poarte. S. n., pl. e. Gram. Modu care exprimă ordinu, îndemnu saŭ rugămintea, ca: du-te! Adv. În mod imperativ. adjectiv imperativ

IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus. adjectiv imperativ

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului imperativ

imperativ   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular imperativ imperativul imperati imperativa
plural imperativi imperativii imperative imperativele
genitiv-dativ singular imperativ imperativului imperative imperativei
plural imperativi imperativilor imperative imperativelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z