imobil definitie

IMÓBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble]. adjectiv imobil

IMOBÍL, -Ă adj. 1. Nemișcat, neclintit, fix. 2. Care nu se poate mișca, transporta. [Cf. fr. immobile, lat. immobilis]. adjectiv imobil

*imóbil, -ă adj. (lat. immobilis). Care nu se poate muta: avere imobilă (casă, moșie). Nemișcat: santinela stătea imobilă. Fig. Tare, hotărît: caracter liniștit și imobil în pericul [!]. S. n., pl. e. Lucru imobil, vorbind de avere (casă, moșie). – Fals imobíl (după fr.). adjectiv imobil

imobíl¹ (nemișcat) adj. m., pl. imobíli; f. imobílă, pl. imobíle adjectiv imobil

imóbil² (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile adjectiv imobil

imóbil³ s. n., pl. imóbile adjectiv imobil

imobil a. 1. nemișcat, nemișcător: bunuri imobile; 2. fig. neclintit. ║ n. pl. imobile, avere ce nu se poate transporta (ca moșii, păduri, vii, case). adjectiv imobil

IMOBÍL², -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis. adjectiv imobil

IMÓBIL¹, imobile, s. n. Casă, clădire. În orașe se con­struiesc noi imobile. ◊ Carte de imobil v. carte (I 3). adjectiv imobil

IMOBÍL², -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemiș­care; nemișcat, neclintit, fix. În razele poncișe scapără cristalii trandafirii ai nămeților imobili, zidiți după atîtea zile de urgie. C. PETRESCU, A. 295. Evantia, întinsă, imo­bilă, nu mai simțea nici o durere. BART, E. 382. 2. Care nu poate fi mișcat, nemișcător; imobiliar. Avere imobilă. – Accentuat și: (2) imóbil. adjectiv imobil

IMÓBIL¹, imobile, s. n. Clădire, casă (mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis). adjectiv imobil

șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă. adjectiv ștergemădincarteadeimobil