ilumina definitie

ILUMINÁ vb. I. 1. tr. A lumina puternic (în scop decorativ). 2. refl. (Fig.) A se înviora, a se lumina la față; a se înveseli. [< fr. illuminer, lat., it. illuminare]. verb tranzitiv ilumina

iluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 ilumineáză verb tranzitiv ilumina

iluminà v. 1. a răspândi lumină peste ceva; 2. a face iluminațiuni; 3. fig. a lumina inteligența, spiritul. verb tranzitiv iluminà

ILUMINÁ, iluminez, vb. I. 1. Tranz. A (produce și a) răspândi lumină (artificială) într-o încăpere, pe o stradă etc. 2. Refl. Fig. (Despre față, ochi etc. sau despre oameni) A străluci de bucurie, de mulțumire etc.; a se bucura, a se înveseli. – Din fr. illuminer, lat. illuminare. verb tranzitiv ilumina

ILUMINÁ, iluminez, vb. I. 1. Tranz. A proiecta lumină pe suprafața unui corp. Sute de gondole ilumi­nate de torțe tremură pe apă. CAMIL PETRESCU, T. II 249. ◊ Fig. Un pîlc de școlărițe ilumina sala. GALACTION, O. I 57. ◊ Absol. Reflexul flăcărilor uriașe Prin noaptea grea de zgură, Iluminează triumfal. CAMIL PETRESCU, V. 89. 2. Refl. Fig. (Despre obrazul, ochii, mintea, spi­ritul cuiva) A se înviora, a se înveseli; a se lumina. Rar de tot se iluminează la față, ca un copil. CAMIL PETRESCU, T. II 174. ◊ Tranz. A fost o bucurie care m-a ilu­minat înlăuntru ca un soare. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. verb tranzitiv ilumina

*iluminéz v. tr. (lat. illúmino, -áre). Răspîndesc lumină peste ceva. Așez luminile simetric la o sărbare [!]. Fig. Luminez sufletu (inteligența). verb tranzitiv iluminez