ilic definitie

ilíc (ilíce), s. n. – Pieptar fără mîneci. Tc. yelek (Șeineanu, II, 225; Lokotsch 951), cf. ngr. γελέϰι, alb. jeljek, bg. elek, sb. jelek și sp. jaleco, it. gilè, giulecca (Battisti, III, 1807, 1820), fr. gilet (‹ jiletcă). substantiv neutruilic

ilíc și (vest) iléc n., pl. e și urĭ (turc. ĭelek, de unde și ngr. geléki și giléki, alb. ĭelĭek, sîrb. ĭelek, bg. elek și ilek; sp. gileco, fr. gilet. V. jiletcă). Un fel de vestă țărănească cu mînicĭ [!] și fără mînicĭ purtată de bărbațĭ și de femeĭ. V. bondă. substantiv neutruilic

ilíc s. n., pl. ilíce substantiv neutruilic

ilic n. haină țărănească de aba, numită și mintean, fără mâneci și împodobită cu găitane (ilicul poate fi bărbătesc și femeiesc): surugiul îmbrăcat cu ilic de postav cusut cu găitanuri AL. [Turci YELEK]. substantiv neutruilic

ILÍC, ilice, s. n. Pieptar (țărănesc) fară mâneci, cu revere, încheiat în față, confecționat de obicei din postav roșu sau negru ori din dimie albă (și împodobit cu găitane). – Din tc. yelek. substantiv neutruilic

ILÍC, ilice, s. n. (Munt., Mold.) Haină țărănească, un fel de pieptar, fără mîneci, care se încheie cu găitane, nasturi sau copci. Ilicul rupt prin care i se vedea pieptul. CAMILAR, N. II 239. Surugiul intră pe scenă îmbrăcat cu... ilic de postav cusut cu găitanuri. ALECSANDRI, T. 45. substantiv neutruilic