ĭézer n., pl. e (vsl. bg. ĭézero, rus. ézero, ózero, lac). Munt. Rar. Lac, baltă. – Vechĭ și ĭázer (bg. ĭázar) și ézer. V. ĭaz. substantiv neutruĭezer
iézer, -e, s.n. – Lac adânc de munte. Tău. Ochi de mare („cum îl numește poporul”; Morariu 1937). Iezerul, lac glaciar în M-ții Rodnei, pe versantul nordic al vf. Pietrosul Mare, la 1.825 m. – Din sl. jezerǔ. substantiv neutruiezer
iézer s. n., pl. iézere substantiv neutruiezer
iezer n. V. iazer. substantiv neutruiezer
IÉZER, iezere, s. n. Lac adînc (mai ales la munte). Suprafața lanului era mai întunecată, dar frunzele de dedesubt străluceau de un verde puternic, viu, străveziu ca o apă străpunsă de lumină, o apă de iezer plină de străluciri și de umbre fugare. DUMITRIU, N. I. 10. Pe fereastra deschisă de lîngă mine se zărea, ca un tablou în ramă, o parte din luciul iezerului. SADOVEANU, N. F. 143. Păi aci, puțin mai la vale, e un iezer în munte și pescuim și noi mrene și țipari. DELAVRANCEA, O. II 263. substantiv neutruiezer
Iezer n. culme în județul Muscel, desparte între ei afluenții râului Doamnei. temporariezer
iezer substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Iezer | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |