iesle definitie

iésle (iésle), s. f. – Jgheab în care se dă de mîncare vitelor. – Mr. iaslă. Sl. (bg., rus.) jaslĭ (Cihac, II, 146; Conev 67), cf. sb., cr., slov., pol. jasla, mag. jászol. substantiv femininiesle

iésle s. f. sg. tejghea a unui bar. substantiv femininiesle

ĭésle f. pl. (vsl. ĭasli, d. ĕsti, a mînca; bg. ĭasli și ĭesli, rus. ĭásli; ung. jászol și jászló). Locu (jgheabu) în care li se pune vitelor fînu în staul. – Vechĭ scris și esle. substantiv femininĭesle

iésle s. f., g.-d. art. iéslei; pl. iésle substantiv femininiesle

iesle f. pl. jghiab în care se dă de mâncare vitelor și cailor. [Slav. IASLI]. substantiv femininiesle

IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli. substantiv femininiesle

IÉSLE, iesle, s. f. Construcție în formă de jgheab, ridicată de la pămînt, în care se dă de mîncare vitelor în grajd. Aveau înăuntru ca la șaizeci-șaptezeci de cai, frumoși și curați, cu așternutul gros, cu ieslea plină de fîn. MIHALE, O. 10. Buhăieșului Dumitriței îi căzuse locul lîngă junca Tănăsoaiei, și să fi văzut cît de bine se împăcau mîncînd fînul de care ieslea era plină. CAMILAR, TEM. 322. Mă duc să fur calul de la iesle. ALECSANDRI, T. I 184. substantiv femininiesle