ierbi definitie

odós m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca materie (cp. cu ung. vadzab, ovăs [!] sălbatic). Un fel de ovăs sălbatic de doŭă felurĭ (avéna fátua și avéna strigósa), numit și ĭarbă englezească. substantiv femininodos

iárbă s. f. – 1. Nume generic dat plantelor folosite pentru hrana animalelor. – 2. Pajiște, gazon. – 3. Plantă. – 4. Plantă medicinală, leac. – 5. Praf de pușcă. Mr., megl. iarbă, istr. iorbe. Lat. hĕrba (Pușcariu 757; Candrea-Dens., 796; REW 4109; DAR), cf. it., prov. erba, fr. herbe, sp. hierba, port. herva). Forma de pl. ierbi, în mod tradițional și ierburi, formație modernă care tinde să o substituie pe cea anterioară. Pușcariu 757 (urmat de Meyer-Lübke, Schicksal des lat. Neutrums, 58 și Caragață, BF, III, 39), crede că ierburi este în realitate pl. *ervŏra, de la ervum; opinie greșită, întrucît astfel de formațiuni sînt frecvente în rom., cf. treabă, pl. trebi și treburi; ceață, pl. cețe și cețuri; tratament care se explică prin nuanța colectivă de -uri (cf. și Graur, BL, V, 64). Der. ierbărie, s. f. (plante ierboase, buruieni; provizie de praf de pușcă); ierbot(ăc)ină, s. f. (bălărie); ierbar, s. n. (rumen, despărțitură la stomacul ierbivorelor; colecție de plante); ierbar, adj. (care are multă iarbă); ierbărit, s. n. (impozit pe locurile de pășune; impozit pe vînzarea de cai sau de vite); ierbos, adj. (cu iarbă; erbacee); înierba, vb. (a crește iarba; a trata vitele bolnave cu spînz sau cu alte plante medicinale; refl., a mina). Ierbar are dubletul neol. erbar, s. n. (colecție de plante), cf. erbivor, adj., din fr. herbivore. substantiv femininiarbă

iárbă s. f. sg. 1. (tox.) canabis. 2. (tox.) marijuana. 3. dolari. substantiv femininiarbă

iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi substantiv femininiarbă

ĭárbă f., pl. ĭerbĭ și ĭerburĭ (lat. hĕrba, it. pv. erba, fr. herbe, sp. yerba, pg. herva). Plantă erbacee care trăĭește numaĭ un an. Ca frunza și ca ĭarba saŭ cîtă frunză și ĭarbă, în mare număr, mulțime saŭ cantitate. Ĭarbă de leac, plantă medicinală și (fig.) lucru foarte necesar. Paște, murgule, ĭarbă verde, să aĭ să ĭeĭ, așteaptă în zadar! În bot. îs o mulțime de plante numite „ĭerburĭ”: ĭarbă amară, granat; ĭarbă aspră, țepoasă; ĭarba bălțiĭ, păĭuș, pipiriguță, tîrsoacă; ĭarba broașteĭ, tortel; ĭarba codruluĭ, mătrăgună; ĭarbă de curcă, fumărică; ĭarbă de mare, varech, un fel de algă (zostéra marina), care crește pe stîncĭ și e aruncată de mare la mal. (Servește la îngrășatu pămîntuluĭ și la umplutu saltelelor); ĭarbă dulce, 1. rourică, 2. lemn dulce, rădăcină dulce (glycyrrhiza echinata și gl. glabra), o plantă erbacee leguminoasă papilionacee. (Rădăcina de gl. glabra se întrebuințează în med. supt [!] numele de radix liquiritiae); ĭarbă englezească, odos (lolium perenne), o graminee care se cultivă și pin [!] grădinĭ și ca nutreț; ĭarba feruluĭ (fals a fearelor [!]), luminoasă, o plantă erbacee veninoasă (vincetóxicum officinale saŭ asclépias vincetoxicum), despre care poporu crede că sfărîmă feru [!], și de aceĭa o caută mult hoțiĭ (ca s´o găsească, tîrîĭe pin ĭarbă în noaptea Sînzienelor un lacăt închis, care, zic eĭ, cînd se atinge de ĭarba feruluĭ [!], se deschide. Alțiĭ cred că numaĭ aricĭu o știe unde e, și de aceĭa, dacă-ĭ astupĭ c´o bucată de fer intrarea vizuiniĭ, el o aduce și sfărîmă feru, și așa poțĭ pune mîna pe ĭa [!]); ĭarba găiĭ, amăruță; ĭarbă grasă, grașiță; ĭarba ĭepureluĭ, tremurătoare (fiind-că are florĭ tremurătoare); ĭarbă mare, oman (inula helénium), o mare și frumoasă plantă din familia compuselor. (E tonică și bună contra tusiĭ și a vermilor [!] intestinalĭ); ĭarba mlaștiniĭ, pipirig; ĭarbă neagră, un copăcel care e tipu familiiĭ ericaceelor (erica [saŭ callúna] vulgaris); ĭarbă moale, steluță; ĭarba nebunilor, elebor (Trans.); ĭarba ovăsuluĭ [!], ovsigă; ĭarba șarpeluĭ, o plantă erbacee boraginee (echium vulgare); ĭarba stupuluĭ, mătăcĭune, roĭniță; ĭarba tăĭeturiĭ (Trans.), vindecea; ĭarba vîntuluĭ, cătușnică și alte plante. substantiv femininĭarbă

iarbă f. 1. plantă cu cotorul obișnuit verde, moale și fraged: ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți; 2. praf de pușcă; 3. nume de plante medicinale (sau superstițioase), în genere plante erbacee și în special cele din familia gramineelor: iarbă amară, granat; iarbă aspră, țăpoșică; iarba bălții, păiuș; iarbă bărboasă, costrei; iarba canarașului, plantă ale cării semințe sunt întrebuințate pentru hrana păsărilor (Phalaris canariensis); iarba codrului, Tr. mătrăgună: iarbă de curcă, fumărică; iarbă de lungoare, usturoiță; iarbă de mare, plantă acvatică ale cării frunze sunt întrebuințate spre a face perne și saltele (Zostera marina); iarbă englezească, zizanie; iarba fiarelor, plantă veninoasă, cu florile alb-gălbui care (așa crede poporul) poate descuia zăvoarele și de aceea e foarte căutată de hoți, cari o poartă la brâu sau în degetul cel mic dela mâna stângă (Asclepias vincetoxicum); iarba găii, amăruță; iarbă grasă, plantă ale cării vlăstare tinere se mănâncă ca salată (Portulaca oleracea); iarba iepurelui, tremurătoare; iarbă mare, oman; 4. în medicina populară: iarba acului, antimoniu sulfurat (face parte din doftoriile băbești în contra surpăturei). [Lat. HERBA]. substantiv femininiarbă

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba- broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris antndinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, anceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioasă (Bidens cernuua); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. substantiv femininiarbă

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. (De obicei colectiv) Nume generic dat plantelor erbacee, de obicei necultivate, ale căror părți aeriene sînt verzi, subțiri și mlădioase și ser­vesc ca hrană animalelor erbivore. Un fir de iarbă. ▭ Dinu se trînti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. BUJOR, S. 52. Zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție. IOSIF, V. 72. Pe cîmpie Liniște era, Iarba cea verzie Nici se clătina. ALECSANDRI, O. 171. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult pînă ți se va împlini ceea ce dorești sau ce ți s-a promis de către cineva. Din pămînt, din iarbă verde = oricare ar fi greutățile, cu orice preț, negreșit, neapărat. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba v. frunză. 2. (Mai ales la pl.) Buruieni de tot felul (uneori servind ca medicament, ca antidot sau ca otravă). A pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care [dușmanul] cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. Aleargă din stîncă-n stîncă Și cată, culege ierburi. CONACHI, P. 86. ◊ Iarbă rea = buruiană otrăvitoare; fig. om rău, dăunător societății. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. JARNÍK- BÎRSEANU, D. 172. ◊ Expr. A căuta (pe cineva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva) ca după iarba de leac v. leac. 3. (Uneori determinat prin « de pușcă ») Praf de pușcă. Atunci, cîteva luni d-a rîndul, nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. Punea iarbă cu mîna Și gloanțe cu chivăra. ȘEZ. II 77. 4. Compuse: iarbă-de-mare (sau iarba-mării) = plantă erbacee acvatică, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formînd adesea întinse pajiști submarine; se folosește în tapițerie (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-fiarelor sau (mai rar) iarba-fierului = plantă erbacee veninoasă, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); (în basme) iarbă cu puterea miraculoasă de a deschide orice ușă, lacăt, încuietoare etc.; p. ext. putere supranaturală, prin care se poate ajunge la un rezultat greu de obținut. Cei ce au avut interesul să le tăinuiască aveau și iarba-fiarelor care descuia lacătele. PAS, Z. III 256. Manlache are iarba-fiarelor și nu-l atinge glonțul. POPA, V. 187. Dacă ai avea iarba-fierului, ai putea să sfărmi broaștele. ALECSANDRI, T. I 447; iarbă-creață = mentă, izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, frunze înguste și flori verzi, care crește prin păduri, în locuri umbroase și umede (Poa nemoralis). Frunză verde iarbă-deasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10; iarbă-grasă = mică plantă erbacee, bogată în sevă, cu tulpina ramificată și flori galbene (Portulaca oleracea). Foaie verde, iarbă-grasă. ȘEZ. I 103; iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium). Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdilea nasul. CONTEMPORANUL, V_I 291; iarba-șerpilor = broscariță (2). – Pl. și: ierbi (COȘBUC, P. II 281). substantiv femininiarbă

*elébor și -ór m. (lat. [h]elléborus, d. vgr. ῾elléboros. V. aleur). Bojățel, cu[t]curig, spînz, zîrnă, o plantă ranunculacee ale căreĭ rădăcinĭ, după ceĭ vechĭ, ar vindeca nebunia (helléborus niger, odórus, dumetórum și purpuráscens). Aceste rădăcinĭ s´aŭ întrebuințat ca purgativ pînă nu de mult, ĭar poporu tratează cu ele dalacu la vite. – În Trans. și ĭarba nebunilor. substantiv femininelebor

mélisă f., pl. e (ngr. și vgr. mélissa, albină, d. méli, mĭere; it. melissa, fr. mélisse. Acc. arată că e ngr., nu germ. orĭ rus.). Doŭă plante erbacee labiate foarte aromatice și plăcute albinelor și numite și mătăcĭune, ĭarba stupuluĭ și roĭniță (1. melissa officinalis, 2. dracocéphalum moldávicum). Din frunzele de dr. mold. fac călugăriĭ cunoscuta apă, esență saŭ licor de melisă, numită simplu melisă. Frunzele de mel. off. îs medicinale. V. cătușnică, isop, mintă. substantiv femininmelisă

gráșiță f., pl. e (sîrb. grašica, bg. grašec, dim. d. grah, mazăre). Olt. O plantă erbacee (numită și ĭarbă grasă) cu tulpina ramificată și întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase, cu florile galbene și cu fructele capsulare (portuláca olerácea). Vlăstarele eĭ tinere se mănîncă ca salată contra scorbutuluĭ. V. ghețușcă. substantiv feminingrașiță

amăruță f. mică plantă cu florile galbene aurii și cu sucul amar, numită și iarba-găii (Picris hieracioides). substantiv femininamăruță

dințură f. sau iarba dintelui, plantă al cării caliciu are dinți ascuțiți (Odontoides rubra). substantiv feminindințură

rourícă f., pl. ele (dim. d. roŭă). O plantă graminee acŭatică (glyceria) care are maĭ multe varietățĭ și care se numește și ĭarbă dulce și plutitoare. Din semințele de glyceria fluitans se fac grăunțele numite în Germania mannagrütze, care se pun în supă. substantiv femininrourică

roiniță f. 1. mic stup purtăreț în care se prinde noul roiu; 2. sau iarba stupului, plantă foarte aromatică, mult căutată de albine, cu care se freacă stupul când se roiește întâiu (Melissa). substantiv femininroiniță

betonică f. plantă numită de popor iarba tăieturei și vindecea, din cauza proprietăților curative ale rădăcinei sale. substantiv femininbetonică

vindeceá f., pl. ele (d. a vindeca). Unde ? O plantă labială aromatică și tonică și cu rizomă amară (betónica officinális). – Și ĭarba tăĭeturiĭ. substantiv femininvindecea

luminoásă f., pl. e (rus. lomonós, id., infl. de rom. luminos). Un fel de clematită numită și năprasnică. Altă plantă, numită și ĭarba feruluĭ (V. ĭarbă¹). substantiv femininluminoasă

*iárbă máre² s. f. + adj. substantiv femininiarbămare

mătrăgúnă f., pl. e (cp. cu alb. matărgonă, mandragură, d. gr. mandragóra, de unde probabil și it. martagone și sp. -on și -ona, crin de pădure). O buruĭană solanee veninoasă în toate părțile eĭ (átropa belladónna), numită și ĭarba codruluĭ și beladonă, din ale căreĭ frunze se scoate atropina. – La Cant. mandragóră. substantiv femininmătrăgună

*iárbă deásă s. f. + adj. substantiv femininiarbădeasă

brilioancă f. Tr. plantă numită obișnuit iarba fiarelor. [Origină necunoscută]. substantiv femininbrilioancă

!iárba-gắii (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-gắii substantiv femininiarba-găii

iárbă-álbă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-álbe substantiv femininiarbă-albă

iárbă-máre (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-mári substantiv femininiarbă-mare

vătămătoare f. sau iarbă de vatăm, frumoasă plantă de nutreț cu proprietăți vulnerare (Anthyllis vulneraria). substantiv femininvătămătoare

iarba-osului – (bot.) Iarba rănii, iarbă de vătămătură (Anthyllis vulneraria L.). Termen atestat în Borșa (Borza 1968: 21). substantiv femininiarbaosului

iárbă-deásă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-dése substantiv femininiarbă-deasă

cu iarba-n gură expr. v. cu coliva-n piept. substantiv feminincuiarbangură

!iárba-ácului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-ácului substantiv femininiarba-acului

!iárba-ciútei (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-ciútei substantiv femininiarba-ciutei

!iárba-ósului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-ósului substantiv femininiarba-osului

iárbă-creáță (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-créțe substantiv femininiarbă-creață

iárbă-neágră (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-négre substantiv femininiarbă-neagră

iárbă africană / roșie expr. (tox.) varietate de canabis mai puternic. substantiv femininiarbăafricană

*iárba cấmpului s. f. + s. n. substantiv femininiarbacâmpului

iarba-fiarelor – (bot.; mag.) Plantă miraculoasă prezentă în folclorul românesc, capabilă să deschidă orice lacăt, să ajute la descoperirea comorilor, sau să traducă limba păsărilor și a tuturor dobitoacelor (Evseev 2001). (#med.#) Plantă otrăvitoare folosită ca leac în medicina populară (Cynanchum vincetoxicum): „Ie-mă, mândruț, ie-mă, dragă, / Că io-s fata fetelor / Și știu iarba serălor” (Țiplea 1906: 422). substantiv femininiarbafiarelor

iárbă-de-máre (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-máre substantiv femininiarbă-de-mare

iárbă-grâuléț (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-grâuléț substantiv femininiarbă-grâuleț

iárbă-stelátă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-steláte substantiv femininiarbă-stelată

!iárba-broáștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-broáștei substantiv femininiarba-broaștei

!iárba-cấmpului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-cấmpului substantiv femininiarba-câmpului

!iárba-fiárelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-fiárelor substantiv femininiarba-fiarelor

iárbă-de-Sudán (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-Sudán substantiv femininiarbă-de-sudan

!iárba-bívolului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-bívolului substantiv femininiarba-bivolului

!iárba-șopấrlelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-șopấrlelor substantiv femininiarba-șopârlelor

a da sămânța pe iarbă expr. a ejacula pe părul pubian al partenerei de sex. substantiv femininadasămânțapeiarbă

!iárba-cănăráșului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-cănăráșului substantiv femininiarba-cănărașului

!iárba-lui-Antónie (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-lui-Antónie substantiv femininiarba-lui-antonie

a face dâră prin barbă expr. (fig.) a lua inițiativa, a face primul pas. substantiv femininafacedârăprinbarbă

mulți ca nisipul mării / câtă frunză și iarbă expr. foarte mulți, în număr foarte mare. substantiv femininmulțicanisipulmării

iárba-dátului-și-a-fáptului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-dátului-și-a-fáptului substantiv femininiarba-datului-și-a-faptului