ierbălúță s. f., g.-d. art. ierbălúței; pl. ierbălúțe substantiv femininierbăluță
IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță. substantiv femininierbăluță
ierbăluță | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ierbăluță | ierbăluța |
plural | ierbăluțe | ierbăluțele | |
genitiv-dativ | singular | ierbăluțe | ierbăluței |
plural | ierbăluțe | ierbăluțelor |