ierbălúță s. f., g.-d. art. ierbălúței; pl. ierbălúțe substantiv feminin ierbăluță
IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță. substantiv feminin ierbăluță
| ierbăluță | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | ierbăluță | ierbăluța |
| plural | ierbăluțe | ierbăluțele | |
| genitiv-dativ | singular | ierbăluțe | ierbăluței |
| plural | ierbăluțe | ierbăluțelor | |