!iepșoáră/iepușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. iepșoárei/iepușoárei; pl. iepșoáre/iepușoáre substantiv femininiepșoară
IEPȘOÁRĂ, iepșoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iapă. [Var.: iepușoáră s. f.] – Iapă + suf. -șoară. substantiv femininiepșoară
IEPȘOÁRĂ s. f. v. iepușoară. substantiv femininiepșoară
IEPUȘOÁRĂ, iepușoare, s. f. Diminutiv al lui iapă. Într-un mers obișnuit, iepușoara de rechiziție pe care călărea ar fi părut o mîrțoagă în toată regula. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. A întîrziat mult în ușa grajdului, privindu-și iepușoara. CAMILAR, N. I 22. Gata !... numai s-adăp iepușoarele iestea. CREANGĂ, P. 113. – Variantă: iepșoáră (CAMILAR, N. II 111) s. f. substantiv femininiepușoară
| iepșoară | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | iepșoară | iepșoara |
| plural | iepșoare | iepșoarele | |
| genitiv-dativ | singular | iepșoare | iepșoarei |
| plural | iepșoare | iepșoarelor | |