ieften definitie

ĭéftin și (vechĭ) éftin, -ă adj. (ngr. efthinós, de unde și bg. sîrb. jeftin). Cu preț mic, nu scump: pîne [!] ĭeftină. Ușor, facil: succes ĭeftin. Vechĭ. Îndurător, milos. Adv. În mod ĭeftin: a vinde, a cumpăra ĭeftin. A scăpa ĭeftin, a scăpa cu o pagubă mică. – În vest ĭeften. adjectivĭeftin

IÉFTEN, -Ă adj. v. ieftin. adjectivieften

IÉFTEN, -Ă adj. v. ieftin. adjectivieften

IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (În opoziție cu scump] Care nu costă mult, care are un preț (reiativ) mic: convenabil. O stofă ieftină. ▭ Scump la tărîțe și ieftin la făină (sau la mălai), se spune despre cei care fac cu ușurință cheltuieli mari pentru lucruri de puțină impor­tanță și se arată zgîrciți la cheltuieli mici pentru lucruri necesare. ◊ (Adverbial) O moșie cumpărată ieftin. ALECSANDRI, T. 251. Poți căpăta ușor și ieftin voia de a vîna. NEGRUZZI, S. I 330. ◊ Expr. A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase, fără greutăți sau neplăceri (prea mari). Nu-i venea să creadă că a scăpat atît de ieftin. CAMIL PETRESCU, O. II 685. 2. Lipsit de originalitate, fără valoare; comun, banal. Gherlaș a început să cunoască... zile de glorie. Dar o glorie ieftină, vulgară și lipsită de bani. SAHIA, N. 67. Loco­tenentul, încurajat, continua cu ieftine răutăți despre femei. BART, E. 197. Minunată judecată, dar ieftină scuză. CARAGIALE, N. S. 22. – Variantă: iéften, -ă (CREANGĂ, P. 39) adj. adjectivieftin