ie definitie

1) íe f. (lat. linea [vestis], haĭnă de in, d. lineus, de in; fr. linge, sp. liña. V. in, linie. Cp. cu vîlnic). Vest. Cămașă femeĭască țărănească ornată cu cusuturĭ [!] de arnicĭ de orĭ-ce coloare și cu fluturĭ. substantiv femininie

2) íe f. (lat. îlia n. pl., pîntece, coaste. V. iliac). Vechĭ. Partea de jos a pînteceluĭ, vintre. V. stinghie 2 și deșert. substantiv femininie

íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-) substantiv femininie

ii n. pl. părțile laterale și inferioare ale pântecelui: osul, vâna iilor. [Lat. ILIA]. substantiv femininii

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea. substantiv femininie

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască, caracteristică portului național romînesc, făcută din pînză și împodobită cu cusături alese. O văzu pe Stanca în straiul ei ușor de primăvară de coloare verde, purtînd la sîn pe ie un bujor. SADOVEANU, P. M. 292. Tăcînd, a șters femeia o lacrimă cu ia. COȘBUC, P. I 142. Ancuța, cu cosițele-i plăvițe răsfirate, învălită numai într-o ie subțire și într-o fustă de albă mătase, căzu pe năsipul jilav și moale al prundului. ODOBESCU, S. I 141. 2. Piele groasă care atîrnă sub gîtul boului în chip de gușă. substantiv femininie

iie f. cămașă de țărancă, cusută cu flori de mătase și acoperită cu fluturași pe la umeri, piepți și spate: o iie albă ca zăpada [Lat. (VESTIS) LINEA, haină de in]. substantiv femininiie

íie (-íi), s. f. – Bluză țărănească, un fel de cămașă din pînză de in, cu pieptul brodat în șiruri colorate. – Var. ie. Lat. lῑnea „de pînză” (Cipariu, Gram., 90; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 774; REW 5064; DAR), cf. alb. ljinë (Philippide, II, 644), sard. lindza (Wagner 109), fr. linge. substantiv femininiie

íie (-íi), s. f. – 1. Parte inferioară a pîntecelui. – 2. La cai, chișiță. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Pușcariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ijë, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvînt rar, aproape uitat, fără îndoială din rațiuni de omonimie. substantiv femininiie