ÍDRĂ s.f. v. hidră. substantiv femininidră
*ídră și hídră f., pl. e (lat. hydra, d. vgr. ῾ýdra, [d. ῾ýdor, apă], un balaur mitologic cu șapte capete, pe care i le-a tăĭat Ercule. V. vidră). La ceĭ vechĭ, șarpe de apă dulce. Fig. Mare pericul [!] și nenorocire: idra anarhiiĭ. Zool. Un gen de polipĭ care de abea [!] se văd cu ochĭu liber (V. celenterate). substantiv femininidră
ÍDRĂ s. f. v. hidră. substantiv femininidră
ÍDRĂ s. f. v. hidră. substantiv femininidră
HÍDRĂ, hidre, s. f. 1. (La pl.) Gen de celenterate cu corpul de forma unui sac, care au, la un capăt, gura înconjurată de 6-8 tentacule și, la celălalt capăt, un fel de disc cu care se fixează pe un suport (Hydra); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. 2. (Mitol.) Monstru fabulos închipuit ca un șarpe uriaș cu mai multe capete, care, tăiate, creșteau la loc. [Var.: ídră s. f.] – Din fr. hydre, lat. hydra. substantiv femininhidră
HÍDRĂ, hidre, s. f. 1. Mic animal (numai de cîțiva milimetri) din încrengătura celenteratelor, care trăiește în ape dulci, de fundul cărora se fixează cu un disc, putîndu-se deplasa cu ajutorul tentaculelor pe care le are în jurul gurii. 2. (Mitol.) Monstru fabulos, închipuit ca un șarpe uriaș cu mai multe capete care, tăiate, creșteau la loc; fig. calamitate (socială) care trebuie stîrpită din rădăcină. Pentru-al tău nume și al tău drept, Eu înfrunta-voi hidra dușmană Și-un scut ți-oi face din al meu piept. ALECSANDRI, P. A. 99. Sfărîm eu hidra ce tot renaște. BOLLIAC, O. 157. Veniți să punem brațul cu toții, toate națiile apăsate și strivite, spre a răsturna hidrele înfuriate în agonia morții, să ne redobîndim puterea pierdută. id. ib. 227. – Variantă: (învechit) ídră (NEGRUZZI, S. I 272) s. f. substantiv femininhidră
idră | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'idră | 'idra |
plural | 'idre | 'idrele | |
genitiv-dativ | singular | 'idre | 'idrei |
plural | 'idre | 'idrelor |