idil definitie

IDÍL s.n. v. idilă. substantiv neutruidil

IDÍL s. n. v. idilă. substantiv neutruidil

IDÍL s. n. v. idilă. substantiv neutruidil

IDÍLĂ s.f. 1. Poezie care prezintă în chip idealizat viața oamenilor de la țară; bucolică. 2. Dragoste curată, naivă, tinerească. [Var. idil s.n. / < fr. idylle, lat. idyllium, cf. gr. eidyllion – mic tablou]. substantiv neutruidilă

IDÍLĂ, idile, s. f. 1. Poezie în care se prezintă ideali­zată, înfrumusețată viața păstorilor, a agricultorilor etc. în mijlocul naturii, în tihnă și seninătate; bucolică. Balade și idile [titlu]. COȘBUC. Turme de oi sînt mulțime, însă încă n-am găsit Un păstor ca în idile, un cioban de pizmuit. ALEXANDRESCU, M. 261. 2. Iubire curată, tandră între un bărbat și o femeie, mai ales tineri, și privită îndeosebi sub aspectul ei tre­cător, juvenil. Idile înfloreau și isprăveau prin căsătorii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 58. O idilă dulce... se urzea sub ochii lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 49. ◊ Fig. Între gîze fără frică se re’ncep idilele. TOPÎRCEANU, B. 49. – Variantă: (învechit) idíl (EMINESCU, N. 103) s. n. substantiv neutruidilă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiidil

idil  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular idil idilul
plural idile idilele
genitiv-dativ singular idil idilului
plural idile idilelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z