idealism definitie

IDEALÍSM s.n. 1. Orientare fundamentală în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, ideea drept factor primordial, iar materia, natura, existența ca factor secund. 2. (Rar) Urmărire dezinteresată a unui ideal. [Pron. -de-a-. / < fr. idéalisme]. substantiv neutruidealism

*idealízm n., pl. e (d. ideal). O doctrină filosofică [!] care neagă realitatea individuală a lucrurilor distincte de „eu” și atribue [!] o importanță excluzivă noțiunilor și adevărurilor concepute de ideĭe, de rațiune: idealizmu kantian. Urmărirea idealuluĭ în artă: idealizmu e opus realizmuluĭ [!]. substantiv neutruidealizm

idealísm (-de-a-) s. n. substantiv neutruidealism

idealism n. sistemă filozofică care neagă existența lucrurilor exterioare, acordând-o exclusiv cugetării. substantiv neutruidealism

IDEALÍSM s. n. 1. Atitudine exprimată prin urmărirea dezinteresată a unui ideal social, moral, estetic. 2. (Fil.) Concepție potrivit căreia doar spiritul are existență reală, celelalte domenii fiind descrise ca reprezentări ale spiritului. 3. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisme. substantiv neutruidealism

IDEALÍSM¹ s. n. (În opoziție cu materialism) Curent antiștiințific în filozofie, legat, în general, de ideologia claselor reacționare, și care în problema fun­damentală a filozofiei – problema raportului dintre gîndire și existență – consideră conștiința și nu materia ca factor prim, negînd faptul că conștiința este un pro­dus al materiei. Esența idealismului constă în faptul că psihicul este considerat ca punct inițial, din el fiind dedusă natura, și numai după aceea este dedusă din natură obișnuita conștiință omenească. LENIN, O. XIV 220. Teoria materialistă neagă cu desăvîrșire atît dualismul cît și idealismul. STALIN, O. I 324. În știință se desfășoară o luptă ascuțită între materialism și idealism, lupta împotriva concepțiilor idealiste, pentru triumful materialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 464. ◊ Idealism obiectiv v. obiectiv Idealism subiectiv v. subiectiv. – Pronunțat: -de-a-. substantiv neutruidealism

IDEALÍSM² s. n. (În vorbirea obișnuită, din ce în ce mai rar) Atitudine determinată de urmărirea dezin­teresată a unui ideal moral, social, estetic etc.; caracterul omului idealist². – Pronunțat: -de-a-. substantiv neutruidealism