ícos (icoáse), s. n. – Cîntare bisericească, în ritm de imn. Ngr. οἶϰος, în parte prin intermediul sl. ikosŭ. Sec. XVIII. substantiv neutru icos
ícos n., pl. e, ca ifos, ifose (vsl. ikosŭ, d. mgr. ikos, vgr. oîkos). Un fel de cîntec bisericesc care se cîntă după condac. Carte care cuprinde asemenea cîntece. – Și icós, pl. icoase (Sămăn. IV, 415). substantiv neutru icos
ícos/icós s. n., pl. ícose/icoáse substantiv neutru icos
ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei. [Acc. și: icós. – Pl. și: icoase] – Din ngr. íkos. substantiv neutru icos
| icos substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | 'icos | 'icosul |
| plural | 'icose | 'icosele | |
| genitiv-dativ | singular | 'icos | 'icosului |
| plural | 'icose | 'icoselor | |