ICONOLÁTRU, -Ă s.m. și f. Cel care se închină la icoane. [< fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora]. substantiv masculin și femininiconolatru
*iconolátru1, -ă s. și adj. (vgr. eikon, imagine, icoană și latréŭo, ador; ngr. ikonolátris). Care se închină icoanelor. substantiv masculin și femininiconolatru
iconolátru (livr.) (-la-tru) s. m., art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii substantiv masculin și femininiconolatru
ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre. substantiv masculin și femininiconolatru
iconolátră (livr.) (-la-tră) s. f., g.-d. art. iconolátrei; pl. iconolátre substantiv masculin și femininiconolatră
iconolatru substantiv masculin și feminin | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | iconolatru | iconolatrul | iconolatră | iconolatra |
plural | iconolatri | iconolatrii | iconolatre | iconolatrele | |
genitiv-dativ | singular | iconolatru | iconolatrului | iconolatre | iconolatrei |
plural | iconolatri | iconolatrilor | iconolatre | iconolatrelor |