iconografie definitie

ICONOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de artă plastică cu o anumită tematică. ♦ Colecție de imagini, de reprezentări referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epocă, o temă etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustrează o lucrare (științifică). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere]. substantiv femininiconografie

*iconografíe f. (vgr. eikonographia). Știința imaginilor produse de pictură, sculptură și alte arte plastice. Lucrare (carte) care conține portrete celebre: Visconti a stabilit o bogată iconografie romană. substantiv femininiconografie

iconografíe (-no-gra-) s. f., art. iconografía, g.-d. art. iconografíei; (colecții) pl. iconografíi, art. iconografíile substantiv femininiconografie

iconografie f. descrierea icoanelor bisericești. substantiv femininiconografie

ICONOGRAFÍE, (3) iconografii, s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în arta plastică; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor legate de o anumită temă, perioadă, problemă, localitate etc. 3. Colecție de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie. substantiv femininiconografie

ICONOGRAFÍE, iconografii, s. f. Disciplină care studiază temele și subiectele realizate în pictură, în sculp­tură și în celelalte arte plastice. ♦ Studiu care descrie și reproduce opere de artă plastică cu o anumită tematică. Odobescu a scris o monografie cu titlul «Iconografia lui Traian ». ♦ Colecție de portrete ale oamenilor iluștri. substantiv femininiconografie