ICONOCLÁSM s.n. Mișcare social-politică și religioasă a nobilimii militare și a maselor populare din Imperiul bizantin împotriva aristocrației laice și ecleziastice, care a luat forma luptei împotriva cultului icoanelor. [< fr. iconoclasme] substantiv neutruiconoclasm
ICONOCLÁSM s. n. Curent religios apărut sub influența islamului, dar și a iudaismului, care interzicea reprezentarea lui Hristos și a sfinților în icoane sau fresce și adorarea lor, motivând că în acest fel se revenea la idolatrie. – Din fr. iconoclasme. substantiv neutruiconoclasm
iconoclasm substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | iconoclasm | iconoclasmul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | iconoclasm | iconoclasmului |
plural | — | — |