icoánă (icoáne), s. f. – 1. Imagine pictată care reprezintă un sfînt. – 2. Imagine, portret, reprezentare. – Mr. icoană. Ngr. εἰϰόνα (Murnu 29; Sandfeld 21), în parte prin intermediul sl. (bg., sb.) ikona. – Der. iconar, s. m. (pictor de icoane); iconărie, s. f. (pictură religioasă). Comp. iconoboreț, s. m. (înv., iconoclast), din sl. ikonoborĭcĭ, sec. XVII; iconoborenie, s. f. (luptă iconoclastă); iconoclast, adj., din fr. iconoclaste; iconografie, s. f., din fr.; iconografic, adj., din fr.; iconolatrie, s. f. (adorare excesivă a icoanelor), din fr.; iconologie, s. f., din fr.; iconomah, s. m. (iconoclast), din ngr. ἐιϰονομάχης; iconomahie, s. f. (luptă iconoclastă), din ngr. ἐιϰονομαχία; iconostas, s. n. (catapeteasmă), din ngr. ἐιϰονοστάσιον, în parte prin intermediul sl. ikonostasi. substantiv femininicoană
icoánă (obiect de cult, imagine) s. f., g.-d. art. icoánei; pl. icoáne substantiv femininicoană
icoánă (oa dift.) f., pl. e (vsl. bg. sîrb. ikóna, d. mgr. ikóna, vgr. eikón, ac. -óna). Imagine de sfînt (de obiceĭ pictată pe o tablă de lemn). Fig. Imagine, oglindire: cuvîntu e icoana sufletuluĭ. substantiv femininicoană
icoană f. chip, mai ales de sfânt: a duce pe la icoane, a purta de nas; fig. a avea icoană la scris, a scrie caligrafic. (CAR.). [De origină slavo-greacă]. substantiv femininicoană
ICOÁNĂ, icoane, s. f. 1. Termen generic pentru orice imagine creștină sacră (reprezentându-l pe Isus Hristos, pe Maica Domnului, un sfânt sau scene cu teme religioase) realizată în diferite tehnici și folosită ca obiect de cult. ♦ P. ext. (Înv.) Tablou, desen, ilustrație. 2. Fig. Imagine, chip. – Din sl. ikona. substantiv femininicoană
ICOÁNĂ, icoane, s. f. 1. Tablou care reprezintă chipuri de sfinți sau scene din biblie, în fața căruia se închină creștinii; p. ext. orice fel de tablou, ilustrație, gravură, desen. Întorcîndu-se către icoane, se-nchină. CARAGIALE, O. III 98. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Cu mînele la icoane, Cu ochii după cucoane. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 471. 2. Fig. Imagine, chip. În minte îmi răsăreau icoane din petrecerile satului. SADOVEANU, O. VII 306. Icoane de lucruri și de oameni – amintiri depărtate... cum îmi răsar și mi se deslușesc ca niște tablouri frumoase. VLAHUȚĂ. O. A. I 242. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie. EMINESCU, O. I 234. ◊ Expr. (Rar) A vorbi în icoane = a folosi în vorbire figuri poetice, retorice. Vorbea domol, totdeauna în icoane. GALACTION, O. I 207. substantiv femininicoană
icoană | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | icoană | icoana |
plural | icoane | icoanele | |
genitiv-dativ | singular | icoane | icoanei |
plural | icoane | icoanelor |