IBÚM s.n.invar. Dispoziție a legilor vechilor evrei, potrivit căreia văduva fără copii trebuia să se căsătorească cu fratele bărbatului ei. [< fr. ibum]. substantiv neutru ibum
ibúm s. n. substantiv neutru ibum
IBÚM s. n. Lege la vechii evrei, potrivit căreia văduva fără copii trebuia să se căsătorească cu fratele soțului ei. – Din fr. ibum. substantiv neutru ibum
| ibum substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | ibum | ibumul |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | ibum | ibumului |
| plural | — | — | |