ibrictár m. (turc. tot așa, compus ca și baĭractar). Vechĭ. Acela care turna apă din ibric domnuluĭ ca să se spele. substantiv masculin ibrictar
ibrictar m. slujbașul Curții fanariote care prezenta Domnului ibricul de spălat mâinile (după datina orientală). [Turc. IBRIKTAR]. substantiv masculin ibrictar
| ibrictar substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | ibrictar | ibrictarul |
| plural | ibrictari | ibrictarii | |
| genitiv-dativ | singular | ibrictar | ibrictarului |
| plural | ibrictari | ibrictarilor | |