ibric definitie

ibríc (ibríce), s. n. – Vas cilindric cu coadă lungă. – Mr., megl. ibric. Tc. ibrik (Roesler 593; Șeineanu, II, 222; Lokotsch 894), cf. ngr. ἰμπρίϰι, alb. brik, bg., sb. ibrik. – Der. ibrictar, s. m. (înv., slujbaș la curte care dădea domnitorului ibricul), din tc. ibriktar. substantiv neutruibric

ibríc n., pl. e (turc. ar. ibrik, de unde și ngr. briki, bg. ibrík, pol. imbryk). Vas de metal (2-3 litri) de turnat apă cînd te spelĭ în lighean (azĭ înlocuit de cana smălțuită saŭ de porțelan). Vas de alamă saŭ de tinichea (cel mult ½ litru) cu coadă lungă de făcut cafea ș. a.: pune ibricu (adică: de cafea la foc!). substantiv neutruibric

ibríc (i-bric) s. n., pl. ibríce substantiv neutruibric

ibric n. vas de apă cu gâtul lung recurbat: un ibric și un lighean de argint BĂLC. [Turc. IBRIK]. substantiv neutruibric

IBRÍC, ibrice, s. n. Vas cilindric, de metal, cu cioc și cu coadă lungă, care servește îndeosebi la fiert cafeaua, ceaiul etc. ♦ Vas de metal sau de pământ în formă de urcior, uneori ornamentat, în care se ține apa. – Din tc. ibrīk. substantiv neutruibric

IBRÍC, ibrice, s. n. 1. Vas de metal de formă cilindrică cu un cioc la vîrf și cu o coadă lungă, care servește pentru fiert cafea, ceai etc. Toată ziua păzea pe vatră ibricul cu cafea. GALACTION, O. I 126. Scena se repeta mereu aceeași, cu aceleași femei sau altele ce veneau la început singure, cu ibricul de cafea, iar mai apoi, însoțite de bărbați. ARDELEANU, D. 27. Safta... caută un ibric, ia surcelele us­cate de după sobă și aprinde focul. DUNĂREANU, CH. 106. 2. Vas de metal sau de pămînt cu toartă, în forma unui urcior, în care se ține apa. Zări o cișmea de marmură la un colț de uliță. Cîțiva copii desculți și cu capetele goale... stăteau cu ibrice și căni de aramă, așteptînd rînd. SADOVEANU, Z. C. 290. Un lighean de lut cu ibric, pentru spalat, în mijlocul odăii. CREANGĂ, A. 134. Domnul Ștefan se scula, Apă de spălat cerea. Ea ibricul îl lua... Lighean dinainte-i punea. PĂSCULESCU, L. P. 235. substantiv neutruibric