ibovnici definitie

ibóvnic (ibóvnici), s. m. – Iubit, amant. – Var. libovnic, (înv.) iubovnic, ibomnic. Sl. ljubovnikŭ (Candrea 151; DAR; Conev 58), cf. bg. libovnik. – Var. ibovnică, s. f. (iubită, amantă). Cf. iubi. substantiv masculin și femininibovnic

ibóvnic, -ă s. (vsl. lĭubovĭnikŭ, d. lĭubovĭ, ĭubire; bg. lĭubovnik și li-, amant; rus. lĭu-. V. ĭubesc). Pop. Amant, amantă. – Și ibómnic (vest). Vechĭ și ibóhnic și libovnic. substantiv masculin și femininibovnic

ibóvnic, -i, s.m. – Amant, iubit: „Asta mândră care-i mică, / Asta mi-o fost ibovnică” (Ștețco 1990: 306). – Din sl. ljubovnikǔ. substantiv masculin și femininibovnic

ibóvnic (pop.) s. m., pl. ibóvnici substantiv masculin și femininibovnic

ibovnic m. drăguț, iubit: ibovnicul nu ti-oiu spune AL. [Bulg. LIBOVNIK]. substantiv masculin și femininibovnic

IBÓVNIC, -Ă, ibovnici, -ce, s. m. și f. (Pop.) Iubit². – Din sl. ljubovĭnikŭ. substantiv masculin și femininibovnic

IBÓVNIC, -Ă, ibovnici,-e, s. m. și f. (Popular) Amant(ă), iubit(ă). Ai fi zis că poposește... la o fostă ibovnică. GALACTION, O. I 268. Ibovnică părăsită, Nu gîndi că-mi ești urîtă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 157. De mă-i pune pe-un cărbune, Ibovnicul nu ți-oi spune. ALECSANDRI, T. I 335. substantiv masculin și femininibovnic

ibóvnică (pop.) s. f., g.-d. art. ibóvnicei; pl. ibóvnice substantiv masculin și femininibovnică