ibâncă definitie

ibî́ncă f., pl. ĭ. V. ipingea. substantiv femininibîncă

ibấncă (reg.) s. f., g.-d. art. ibấncii; pl. ibấnci substantiv femininibâncă

ibâncă f. așternut ce se pune sub șea. [Origină necunoscută]. substantiv femininibâncă

IBẤNCĂ, ibânci, s. f. (Reg.) Pătură (care se așterne pe spinarea cailor). – Et. nec. substantiv femininibâncă

IBÎ́NCĂ, ibînci, s. f. (Regional) Țol, pătură care se așterne de obicei pe spinarea cailor. Ibînci dalbe d-așternea, Șeaua căpătîi punea. PĂSCULESCU, L. P. 51. substantiv femininibîncă

ipingeá și ipîngeá f., pl. ele (turc. ĭapynga, -ğak, ĭapunğa, ĭapyk și ĭapuk, d. ĭapmak, a acoperi; ngr. gĭapuntzés, bg. ĭapunğak, sîrb. japunğa, rus. ĭapančá). Vechĭ. Vest. Manta de ploaĭe (de obiceĭ, de postav roș) fără mînicĭ [!] și c´o pelerină scurtă, cum purtaŭ surugiiĭ. Azĭ. Cergă de acoperit calu saŭ și de pus ca așternut supt [!] șa. – Și ĭepingea, ĭepîngea, ĭapîngea, ĭebîncă și ibîncă (pl. ĭ) În Cov. obinceá, pl. ele. V. chepeneag, ĭamurluc, teltie, șabracă, plocadă, tuzluc, dulamă, cortel. substantiv femininipingea