iatác (iatácuri), s. n. – 1. (Înv.) Pat. – 2. Dormitor, budoar. – 3. (Înv.) Persoană care ascunde tîlhari. – Var. ietac. – Mr. γiatache. Tc. yatak „pat” și „tăinuitor de tîlhari” (Roesler 592; Șeineanu, II, 220; Lokotsch 995; Ronzevalle 173), cf. ngr. γιατάϰι, bg. jatak. substantiv neutruiatac
ĭatác n., pl. e și urĭ (turc. ĭatak; ngr. gĭatáki, bg. sîrb. ĭatak). Cameră de culcare. – În est ĭetac. substantiv neutruĭatac
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri substantiv neutruiatac
iatac n. cameră de culcare și înfundătura camerei spre a pune patul (Mold. etac): eram la ușa iatacului domnesc GHICA. [Turc. YATAK]. substantiv neutruiatac
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. substantiv neutruiatac
IATÁC, iatacuri și iatace, s. n. 1. Odaie (mică) de culcare; dormitor. O rază de soare fulgeră dintr-o dată pe geamuri, printre perdele, și lumină iatacul. SADOVEANU, O. IV 238. În iatacul străin mie, celui rătăcit prin lume, două fetițe se jucau acum pe covor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 66. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Și-n iatac că mi-și găsea Leagănul copilului. TEODORESCU, P. P. 535. 2. (Învechit) Pat. Turcii... Drept la murg Se repezea... Un iatac Pe el lega De stâpîn L-apropia Și-n iatac Frumos punea Tot pe Bîcul adormit. TEODORESCU, P. P. 607. – Variante: etác (NEGRUZZI, S. I 227), ietác (SBIERA, P. 43) s. n. substantiv neutruiatac
iatac substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | iatac | iatacul |
plural | iatacuri | iatacurile | |
genitiv-dativ | singular | iatac | iatacului |
plural | iatacuri | iatacurilor |