iara definitie

ĭar și (vechĭ) ĭáră și (maĭ vechĭ) áră (în Ban. ar), ére și erĭ conj. (sîrb. ĭa, ar și are, ĭar. V. și dar 2). Dar, și, însă: tu lucrezĭ, ĭar el doarme. Iar bine că n´a căzut, dar bine că n´a căzut! Adv. (ĭar, ĭară și ĭarășĭ). Din noŭ: ĭar mă duc, mă duc ĭar. Tot, asemenea: moșneagu avea o fată, și baba ĭar o fată. invariabilĭar

IAR¹ adv. (Și în forma iară) 1. (Pe lîngă un verb, arătînd repetarea acțiunii, stării etc.) Încă o dată, din nou; iarăși. Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată ! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3. O, vino iar ! Cuvinte dulci inspi­ră-mi. EMINESCU, O. I 120. Ziua ninge, noaptea ninge, dimi­neața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Pe lîngă o parte de vorbire care se repetă, totdeauna precedat de « și ») Mereu. Omăt și iar omăt ! CONTEMPORANUL, II 213. Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. 2. De asemenea, tot, la fel. Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283. – Variantă: iáră adv. invariabiliar

IAR² conj. (Și în forma iară) 1. (Adversativ) Dar, însă. La soare te puteai uita, iar la dînsa ba ! CREANGĂ, P. 276. Lupul păru-și schimbă, iar năravul ba. ◊ (În alternative) Dacă-i gîci-o, ferice de tine a fi ! Iară de nu, luați-vă catrafusele. CREANGĂ, P. 270. 2. (Copulativ) Și. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. Iar cînd fuse într-o zi... se sculă Făt-Frumos și zise... ISPIRESCU, L. 2. Sură-i sara cea de toamnă... Iar pădurea lin suspină. EMINESCU, O. I 83. În gura Bărăganului... găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani sub care se adăpostesc turmele de oi la poale, iar mii și mii de cuiburi de ciori printre crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 17. Cu-o mînă acul ținea, Cu alta lacrimi ștergea, Iar din grai așa grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. ◊ (Introduce ultimul element al unei enumerări) Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. CREANGĂ, P. 5. – Variantă: iáră conj. invariabiliar

iáră (înv., pop.) adv., conjcț. invariabiliară

IÁRĂ adv., conj. v. iar. invariabiliară

IÁRĂ¹ adv. v. iar¹. invariabiliară

IÁRĂ² conj. v. iar². invariabiliară