ian definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeian
- Vezi aici mai multe rimeian
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuia
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuian
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuan
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuian
4) ĭa (bg. alb. ĭa), interj. de îndemnat orĭ de poruncit: ĭa să vedem ce e acolo ĭa du-te și vezĭ! Arată une-orĭ disprețu, saŭ ironia saŭ exagerarea: Cine-ĭ el? ĭa un prost! Tocmaĭ tu te-aĭ găsit să protestezi? Ĭa eŭ! Era și el ĭa un bĭet copil! Era ĭa atîtica de mic! Se întrebuințează la impus tăcere: Ĭa! Ce s´aude? Cine vine? – Îm nord ĭan (din ĭa-mĭ, ĭa îmĭ): ĭan dă-mĭ! Vechĭ și ĭanĭ și ĭane (d. ne, dativ). La Al. P. P. ĭan că, ĭacătă că. – Și ĭen (nord): ĭen ci vineŭ Tatariĭ, ĭacătă că veneaŭ Tătariĭ! invariabilĭa
-IÁN2, -IÁNĂ, suf. „Referitor la...”, „propriu, specific (cuiva)”; „locuitor al, locuitoare a...”. (din fr. -ien, -ienne, cf. lat. -ianus) invariabilian
ĭan (nord), V. ĭa 4. invariabilĭan
ián, (ien), interj. – Ia; hai, haida: „Ian scoală, stăpâne, scoală” (Papahagi 1925: 238); „Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă” (Țiplea 1906: 441). – Ia + -ni. invariabilian
ian (pop.) interj. invariabilian
ian! int. formă amplificată din ia! ian ascultă ! invariabilian
IAN interj. (Pop.) Ia! (1, 2). – Ia + ni (= ne). invariabilian
IAN interj. (Popular) 1. (Înaintea unei propoziții imperative) Ia (1). Ian să vă uitați numai la capul lui. SBIERA, P. 147. Cine-a azvîrli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii... – Ian zvîrle-l tu întăi. CREANGĂ, P. 56. Ian vezi, soro, ce minune ! ALECSANDRI, P. A. 52. Ian ieși, mîndră, pînă-n drum ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 411. 2. Ia (2). Ian așa te vreu ! NEGRUZZI, S. I 222. ◊ (Înaintea unei completive directe, atrage atenția asupra acesteia) Cînd, la urma tuturor, Ian, că venea-ncetișor... Dolca. ALECSANDRI, P. P. 55. Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. id. ib. 134. invariabilian